I-auzi
Yeah (yeah)
Zake, run that shit
Când mă gândesc la trecut parcă mă trece un fior (yeah, yeah)
Două mii pe geacă, știi că geaca e Dior (Dior)
Doare ficatu' de la farma' și alcool (și alcool)
Nu vorbi sentimente că sufletu' meu e gol (gol)
Cum să fiu în urma lor? Nu-mi pasă dacă mă vor
Viața mea e ca un film și eu am cel mai tare rol
Vorbește de băiețeală, nu-mi zi mie, zi-le lor
De fapt nu mai zic nimic că n-am de ce să mă cobor
Tot felu' de situații
Dau cu pace la toți frații
Care m-au scăpat mereu
(Când am avut altercații)
Fumăm numai Barcelona, pe gazon ca Ansu Fati
Ea e cu doi ani mai mare, nu-i pasă, mă strigă "tati"
Oh Doamne, știi că nu vreau după gratii (nu, nu)
Am un choppa nou-nouț, Ca A$AP și cu Carti (skrr, pow)
Eu sunt principalu', Michael Jordan, tu ești Scottie (Scottie)
N-alerg după pizdă, nu relație, relații (yeah, yeah, yeah)
Bombe, Bin Laden
Coco într-un Cayenne (yeah)
Al tău în seara asta, da' mâine nu ne vedem (nu ne vedem)
(Al tău în seara asta, da' mâine nu ne vedem) (nah, nah, nah, nah)
Când mă gândesc la trecut parcă mă trece un fior (yeah, yeah)
Două mii pe geacă, știi că geaca e Dior (Dior)
Doare ficatu' de la farma' și alcool (și alcool)
Nu vorbi sentimente că sufletu' meu e gol (gol, gol)
Cum să fiu în urma lor? Nu-mi pasă dacă mă vor
Viața mea e ca un film și eu am cel mai tare rol
Vorbește de băiețeală, nu-mi zi mie, zi-le lor
De fapt nu mai zic nimic că n-am de ce să mă cobor
Când mă gândesc la trecut parcă mă trece un fior (yeah, yeah)
Două mii pe geacă, știi că geaca e Dior (Dior)
(Doare ficatu' de la farma' și alcool (și alcool)
Nu vorbi sentimente că sufletu' meu e gol)
Cum să fiu în urma lor? Nu-mi pasă dacă mă vor
Viața mea e ca un film și eu am cel mai tare rol
Vorbește de băiețeală, nu-mi zi mie, zi-le lor
De fapt nu mai zic nimic că n-am de ce să mă cobor (yeah, yeah, yeah)
Bombe, Bin Laden
Coco într-un Cayenne
Al tău în seara asta, da' mâine nu ne vedem
(Al tău în seara asta, da' mâine nu ne vedem) (nah, nah, nah, nah)
Yeah, yeah
(Când mă gândesc la trecut parcă mă trece un fior
Două mii pe geacă, știi că geaca e Dior
Doare ficatu' de la farma' și alcool
Nu vorbi sentimente că sufletu' meu e gol)
Поcмотреть все песни артиста