Carnea-mi plouă pămîntul Arborii îmi zgîrie cuvîntul Pleoapele se lasă peste mare Fulgere se spulberă în zare! Mă sui pe şa de stîncă Grohotişul să-l întîmpin În duioasă prăbuşire Vocea-i tînguind în luncă Gurile morţilor mă scuipă Rănile-mi cu-otravă mă îmbuibă Carnea de pe mîini mi se cojeşte Sufletu-mi de minte năpîrleşte. Mă-nvelesc zăpada şi stafia Răspîndind zavistia şi urgia. Tropotul cailor răpciugoşi în piept se rostogoleşte De jos mă las prin poarta Cimitirului de gînduri. O, refuză-mi devenirea Nebunie latentă!