Din cupa cenuşie s-au pogorât dintâii picuri Peste creştetele noastre încreţite Un veac de aer neclintit s-a năruit Un veac de nemişcare şi tăcere La început s-au înclinat firele înalte de iarbă Cu trupuri mlădioase-n frenetic zbucium Vitraliile au început a tremura Iar crăpături în piatră s-au căscat Arborii în genunchi au picat Potopul stins-a pân' şi ultima vatră Sub toaca cerului în genunchi să ne căim Prigoana infernului curgător ca să suferim Toate vieţuitoarele şi-au luat nevrând zborul Carnea de pe os ne-a fost smulsă de vânt Cenuşa morţilor noştri dezgropată din adâncuri Și zvârlită către cer Leacuri presărate pe oasele fărâmiţate Sub toaca cerului în genunchi să ne căim Prigoana infernului curgător ca să suferim Cu astă cântare îngerii-vulturi legat-au Cămaşa sufletului la spate Strâns şi cu nasturi de abanos Iar după trecerea urgiei Susurul inversatu-ne-a fiece vorbă