Cenușie e lumea acelui țărm Haos înghețat. Într-acolo mă-ndrept condamnat În așchii, -n tăciuni pășesc. Sub coroane de imense Bolte de-ale brazilor spini Pasu-mi tinde către țărmul Rîului ce moartea-o ține Ger din volburi mă-mbrîncește 'N asta cruntă încercare A eliberării-n calea Tăinuită-a morții. Rece și ud pe mal mă tîrăsc Ce crud e cerul negru, la fel ca înainte Și tristețea din tărîmul vieții Aici mă cuprinde. Pe veci mă cuprinde! Ramîn un martor mut Al lumii părăsite Durerii-ndreptățite. Rage uitarea în spînă dezolare Dobîndind pe-al lacrimii fiu. Privirea-mi uscată străbate cîmpia Pe care al vietii meleag stă să nască Lumea ce-am părăsit, umilit, și-mpietrit Întru-mbrațișarea meleagului morții! Ramîn un martor mut Al lumii părăsite Durerii-ndreptățite. Sfînt în veacuri voi ramîne Neștiut în văi de lume Păstorind tristețea lumii Către-ale vieții meleaguri Făurind drumul spre moarte. Cerul se închide-n neguri Și pămîntul se îndoaie Noapte se prăvale-n vremuri Dinspre asfințit prin ploaie. Lumea se închide-n clipa Ce-a eșuat în făurire Îngropînd astfel risipa Devenind nedevenire.