Pe cine și câte cărări las în urmă nu-mi pasă
Trec singur prin lume deși câteodată m-apasă
Sunt vesel chiar dacă știu bine că drumul se-nfundă
Voi merge spre zare și n-are decât să se ascundă
Cânt fără să-mi pese că e cineva să m-asculte
Îmi place doar toamna când umblu prin frunzele multe
Visez o iubire cum n-a fost și nu e
Deși tot mai rece și singur cărarea mă suie
Din cărți nu rămân cu nimic nu mă învață
Decât frumusețea pădurilor câte-o povață
Mi-e sufletul pajiște, inima luncă și vie
Tristețile toate din lume mi-s scumpe, să vie
Cânt fără să-mi pese că e cineva să m-asculte
Îmi place doar toamna când umblu prin frunzele multe
Visez o iubire cum n-a fost și nu e
Deși tot mai rece și singur cărarea mă suie
Când beau din întinderi și gust din încinse izvoare
Nimic nu mă îmbată mai mult decât umeda zare
De oameni mi-e drag când departe de ei știu că unde
Și unde o mâna învinsă de febră se-ascunde
Cânt fără să-mi pese că e cineva să m-asculte
Îmi place doar toamna când umblu prin frunzele multe
Visez o iubire cum n-a fost și nu e
Deși tot mai rece și singur cărarea mă suie
Dar nu-i nici lumină și nu-i nici durere prea aproape
De aceea m-așez lângă țărmul cu vise și ape
De aceea pe cine și câte cărări las în urmă nu-mi pasă
Și fac numai mie și numai cu florile casă
Cânt fără să-mi pese că e cineva să m-asculte
Îmi place doar toamna când umblu prin frunzele multe
Visez o iubire cum n-a fost și nu e
Deși tot mai rece și singur cărarea mă suie
Cânt fără să-mi pese că e cineva să m-asculte
Îmi place doar toamna când umblu prin frunzele multe
Visez o iubire cum n-a fost și nu e
Deși tot mai rece și singur cărarea mă suie
(Cărarea mă suie), cărarea mă suie
(Cărarea mă suie), cărarea mă suie
(Cărarea mă suie), cărarea mă suie
(Cărarea mă suie