N-ai vrea să vezi pădurea cum freamătă şi nici N-ai vrea s-aducem câmpul cu-n braţ de flori aici Să nu mai stăm zadarnic tristeţe lângă geam Când ne-ar fi drag sub cerul adânc ca un ocean Şi-n loc să fim pe câmpul adevăraţi străini Dac-am deschide toate ferestrele puţin Noi am putea, iubito, văzând copacii, ştii Că nimeni nu se-ntreabă de ce răsar aci Şi-am învăţat pe nume atât de multe flori Că am rămâne-n urmă cu mii de cărţi datori Şi ne-am simţi de-odată cuminecaţi şi goi Mai mult nu ne-am întoarce privirile-napoi Sau am putea să facem cu degetele drum Când am avea atâtea de învăţat acum Şi-am fi-nţeles ce-i câmpul întins şi neumblat În loc să stăm la geamuri cu mâinile sub cap N-ai vrea să ştim, iubito, şi noi de câte ori Pe unde trec poeţii răsar în urmă flori N-ai vrea să vezi pădurea cum freamătă şi nici N-ai vrea s-aducem câmpul cu-n braţ de flori aici N-ai vrea să vezi pădurea cum freamătă şi nici N-ai vrea s-aducem câmpul cu-n braţ de flori aici