Ceață, vânt, zăpadă și tăcere Raza lunii fâlfâie tăcut Inima c-o molcomă durere Își aduce aminte de trecut Spulberat omătul se despică Pe-așa lună eu ascuns ieșit Îndesandu-mi cușma de pisică Casa părintească-am părăsit Iarăși sunt în locurile mele M-au uitat sau minte mă mai țin? Stau mâhnit ca un gonit de rele Reîntors la vechiul lui cămin Cușma mi-o frământ fără cuvinte Sufletul prin gânduri mi-l deșir De bunicii mei mi-aduc aminte Și de-nzăpezitul cimitir Toți vom fi acolo poți să sameni Viață ta cu râs și cu tumult Pentru asta trag așa spre oameni Și-i iubesc pe toți atât de mult Pentru asta inima mi-i moartă Când privesc al anilor prăpăd Vechea casă c-un dulău la poartă Parcă știu că n-am s-o mai revăd Vechea casă c-un dulău la poartă Parcă știu că n-am s-o mai revăd