Marea spre tine veni și nu erai Annabel Lee Să-ți spun cum noiembrie trece și nu peste mult va pieri Să-ți spun cum se poate, în ceața Ce cade pe noi într-o zi Să-ți spun cum se poate iubi și nu erai Annabel Lee și cât aș fi vrut, o cât aș fi vrut, să pot auzi Cuvântul pe care de-o vreme îl pot între noi bănui O, cât aș fi vrut să știu, cum se poate iubi. Marea la ceasuri târzii Aproape de tine veni Să-ți spună cum nici nu se uită și nici nu se poate muri. Să-ți spună că noi niciodată Noi n-am fi putut auzi Atât de tăcuți și de singuri Noi n-am fi putut auzi. Și cât aș fi vrut, o cât aș fi vrut, să pot auzi Cuvântul pe care de-o vreme îl pot între noi bănui O, cât aș fi vrut să știu, cum se poate iubi. Tu nu erai Annabel Lee Când lungi și albastre fâșii Tăiate de nori cenuși Spuneau că toamna-n curând se va sfârși... Și cât aș fi vrut, o cât aș fi vrut, să pot auzi Cuvântul pe care de-o vreme îl pot între noi bănui O, cât aș fi vrut să știu, cum se poate iubi