Pe nervul acestei priviri O Doamne ce multe orbiri O sfinte ce multă vedere Avui pentru muiere. Pe nervul acestui auz O doamne ce suflet ursuz Ce mers legănat de tăcere Avui pentru muiere. Pe nervul acestei sprânceni O doamne ce ninse poieni Ce tristă putere Avui pentru muiere. Pe nervul acestor nervi O, doamnă, îţi fură mulţi servi Dulci pietre în înmuiere Ochii mei pentru muiere. Pe nimicul fără nimic Ce tristă cântare ridic Lerui ler şi lerui lere Şi numai spre o muiere.