Respect the architect Sunt băiatul care rumegă sandwich-uri la școală, Singur pe bancă, o pauză întreagă până intră în clasă, E o conspirație coaie, nu mai sunt la moda Sunt ca un dealer căruia nu-i mai sună telefonul Am atâtea amintiri de care vreau să scap Atâtea seri de nebunie în care mi-am făcut de cap Ca să pot să pun capu pe patu meu tare s-adorm Unde crezi c-o să te-ntorci când n-o să te mai suporţi Da' acum tre' să muncești n-o să mai poți să minți O să dai vina pe părinti, dar la sfârșitul zilei simți Vina și regretul generate de rușine și pretexte Vreau să fiu sărac lipit, dar liniștit Vreau să spun tot ce simt și o să mă schimb Vreau să uit de toți cei cunoscuți Vreau să îți explic ca să mă asculți Aș vrea să scriu o carte și să pun o bombă Aș vrea să nu mă placi și să intri în vorbă Vreau să pot munci ca să nu fur Vreau să nu fiu liber de Crăciun Aș vrea să fiu român doar în ochii tăi Pentru că fostu' meu patron știa că frații mei sunt răi Vreau să nu mai petrec o secundă în arest, Dar o să omor primul francez care mă mai privește cu dispreț Vreau să pot să cred că o să reușesc Vreau să nu înghit minciuni ca să nu mă înec M-am agățat prea mult de vorbe Am avut probleme și impresia că timpul o să poa' să le rezolve Vorbești cu Dumnezeu înseamnă că ești credincios Da' dacă îți răspunde, ești nebun dă-te-n sloboz, nu? Toți copii ăștia înțeleg fix pula Sunt făcut să vă conduc, să vă distrug, Dar nu vreau niciuna...