Când pașii mi se rătăcesc pe cărare Prin păduri Ce-ascund răni sărutate de topoare Și furtuni Îmi vine să dispar și eu în decor În lume Să fiu doar un alt eremit călător Fără nume Când cerul se agață-albastru de crengi Părăsind Credințe învățate strâmb peste vremi Un labirint De taine se dezbracă în orice frunză Ce suspină Iar lumea se transformă iar într-o muză Libertină Sunt departe De stindarde Și oameni ce au învățat să urască Zâmbind Cu lacrimi ascunse permanent sub o mască Clandestin Aici pot avea Tot ce nu vrea nimeni să-mi dea.