Mai găsesc uneori puțină căldură
Printre ziduri crescute din ură Mii
De straturi depun de sudoare și chin
Pentru cei care cred că au sânge divin
Mormane de frunze uscate demult
Schelete de păsări ce zburau în înalt
Iedera-i neagră și mușchiul e gri
Nu mai văd nicio floare, n-aud râs de copii
Suficient cât am închis
Ridicând din umeri trist,
Protejându-ne cu foc
De vorbe de ploaie...
Pânǎ peste cap de slǎvi
Funcţie de oase-n tǎvi –
Şi emoţii radiind
Din lipsǎ de aer...
Suficient cât am privit
Visuri dând cu capu-n zid
Şi mâini "harnice" sărind
Gata să-l repare...
Până peste cap de cât
Chin să nu pară urât
Sângele-mbrăcat în var când
Soarele răsare...
Așez albe pene în straturi-visare
Le lipesc cu ceară și-amintiri despre mare
Din gânduri și oase legate de lemn
Dau viață scăpării din negrul infern
Mă desprind de umbră
Pe nori de sidef pășesc tot mai sus
Mă avânt în spirală
De cânturi solare atras și sedus
Mai zăresc uneori puțină lumină
Rătăcite raze din zile senine
Cortinele grele n-aduc măreție
În mințile oarbe puterea-i beție
Cer-pământ, oglindă de stele
Cer-pământ, plutesc prin artere
Sunt gata sǎ respir şi mâine...
Sunt gata-oricine aţi fi voi...
Sunt gata sǎ stau în luminǎ
Fǎrǎ s-aştept ceva-napoi
Sunt gata sǎ-mi şterg orice urmă
Fǎrǎ să fug, fǎrǎ să mint...
Sunt gata să vă las în urmă
Sunt gata să-ncep iar să simt
Mă desprind de umbră
Pe nori de sidef pășesc tot mai sus
Mă avânt în spirală
De cânturi solare atras și sedus