Am obusit de când te aștept să vii Sunt nopțile prea lungi Și mult prea grele Copacii dorm Pe umbre străvezii Și cerul tace, legănat de stele Atătea întrebari Mă copleșesc Iar gândul mi-este prins în grea vâltoare În om se naște tot ce-i omenesc Din neguri năzuind mereu spre soare Mereu spre soare Însingurare, cine nu te știe Să nu te întâlnească niciodată Însingurare, inimă pustie Ce triste ești și cât de zbuciumată Însingurare, umbra ne dorită Ce zeu păgân care-a urât iubirea Te-a zămisilt în chinuri și ispită Și ți-a trimis în lume nemurirea? Trec clipele ca fluturii în zbor În mine o lumină mai veghează Speranță ca un bard rătăcitor, Alunecă sub zare și visează Mă lupt cu întrebările în gând, Şi lupta-i grea şi e necruţătoare Te-aştept să vii de ani şi ani la rând De undeva, din lumea asta mare, Din lumea asta mare Însingurare, cine nu te știe Să nu te întâlnească niciodată Însingurare, inimă pustie Ce triste ești și cât de zbuciumată Însingurare, umbră nedorită, Ce zeu păgân, care-a urât iubirea, Te-a zămislit din chinuri şi ispită Şi ţi-a trimis în lume nemurirea? Însingurare, umbră nedorită, Ce zeu păgân, care-a urât iubirea, Te-a zămislit din chinuri şi ispită Şi ţi-a trimis în lume nemurirea? Însingurare, cine nu te știe Să nu te întâlnească niciodată