În gol mã vîntur nimicniciei, Fãrã însemnare se sorb prãvale... Vînturat ce-n zãri se stinge, Fãrã cruþare, Tot ce-i dor ºi încleºtare. Un ºir foit se rãsfoieºte, Un ghem de vise încolþeºte. Tãrîm strãvechi rãscolit de miraje, Unde clipele-mi pier Cînd mijlocu-mi se cascã-n zare. ...ºi înãuntru-mi se goleºte Despletit de sfori de fel Ce viscolesc nemãrginirea. Golitoarea ce seninã muºcã, Soarbe seva ce-a scãzut în vine. Uscat vînt crapã cerul... gurii Ce scuipã vãpãi de viu foc în beznã. Despleteºte... mãrunþit... Grãbit, cãtre nimic rãsfirat... Încetinit se mistuie, dogorind de jale În nimicnicia ne-nsufleþitoare. Vãrsãtoarea ce-n formã toarnã stele-ncinse Ce-ntoarce necuprinsul ºi-i reda suflarea. 'Nmulþit ºi preamãrit Înãlþat în pîntec scapãrã scîntei... Mãnunchi mãiestrit ºi dibãcit de-nroºire Glorie, ce-n om îºi gãseºte firea.