Acolo, la marginea lumii Ai crezut că eşti singură Ai îngenunchiat Ai şoptit cu sughiţuri, Că nopţile alea n-au fost nedormite De frică Ci de speranţ-ai crezut Ci de speranţ-ai crezut De după salciile cu ceaţă A ieşit deşiratul O fiinţă subţire Şi pe jumătate mestecată Din care clipoceau coloane de puroi Şi lipici Din care muştele bâzâiau batjocoritor Oglindindu-ţi spaima. Şi când ai luat-o la fugă Am început să plângem Am ştiut că te va prinde Siluită, mâncată de dinţii lui cu viermi Închisă în temniţă Siluită, mâncată de dinţii lui cu viermi Trei decenii în care te-ai minţit Că o să scapi, că pădurea ce ne înconjoară Ne va preschimba în pomi Şi va şterge neliniştea. Şi va şterge neliniştea. Treizeci de ani mai târziu Pe corpul tău sunt doar vânătăi Urmele bocancilor de mineri Şi pozele cu trupuri întinse pe Asfalt Iar pe creier - Un cântect despre cum Violul Nu a avut loc Sub sălcii e o ceaţă liniştitoare În care tu te înalţi O coloană de cuarţ roşu Cu un ciorchine de inimi Lângă o coloană de puroi împietrit O înfruntare tăcută şi veşnică Oprită în timp Strigi Trageţi! Am o singură inimă Trageţi! Am o singură inimă