Dă-mi mâna, Toamnă Dă-mi mâna, Toamnă! Vreau să nu mai simt Cum mugurii-ngheaţă sub brumă Nădejdea lor frântă De-a face-n Noiembrie flori. Cătând cuminte spre soare Visând mângâierea-i plăpândă Primind în schimb zăpezi Ce cad alene din nori. Dă-mi mâna, Toamnă! Dă-mi mâna, Toamnă Să fiu al tău cum şi tu eşti a mea Ucide în mine tot ce doare Să fiu ploaia rece-n Noiembrie-aş vrea. Un element sălbatec să fiu Să nu ştie rău sau bine Dă-mi mâna, Toamnă, vreau Să fiu anotimp, ca şi tine! Dă-mi mâna, Toamnă! Dă-mi mâna, Toamnă! Şi Toamna în braţe m-a luat Învelindu-mă-n în manti-ai sură Frig şi ceaţă-n priviri mi-a pus Şi timpu-a ncetat să mai curgă. Ploaie, zloată sau lacrimi Nu ştiu ce cade din nori Ştiu doar cei ce-n Noiembrie Cutreieră câmpuri în zori. Dă-mi mâna, Toamnă!