Şoim în văzduh Sur, semeț, ca o piază tăcută, vechi străjer al țării de sus Cu aripa lină, clonț de oţel, străbate zarea un șoim în văzduh. De sus veghează nemărginirea, orizonturi de om nepătrunse În nori zăbovește furtună sau soare, iar ochii lui văd taine ascunse. Câți ani au trecut și câţi s-or mai scurge peste meleaguri de vrăji și de vis Pământul azi verde stropit fuse cu sânge, pătat de-ai noștri buni, pentru patrie au ucis. Şoim în văzduh, frate-naripat, du-mi amintirea departe Să nu mor niciodat' De cei ce m-au cunoscut, în inimi nu m-or uita Şoim voi fi și eu, cu tine voi zbura. Mai rece curge acum toamna, apusurile sunt tot mai lungi și triste În coșuri trâmbe de fum se înalță, prin văi cad copaci sub barde-ascuțite Se simte frigul iernii ce vine când codrul pare mort și-nghețat Un șoim e-n vazduh, sau poate sunt eu, strajă sub nouri, de nouri purtat. Şoim în văzduh, frate-naripat, du-mi amintirea departe Să nu mor niciodat' De cei ce m-au cunoscut, în inimi nu m-or uita Şoim voi fi și eu, cu tine voi zbura.