Una e să vezi pescarii de la distanță Și alta e să te apropii de ei Și ei să te alunge ca pe un pescăruș flămînd Ca pe un copil care îi încurcă Ca pe unul care nu-i de-al lor Una e să vezi pescarii de la distanță Și alta e să te apropii de ei Și alta e să te alunge din preajma lor Și alta e să-nceapă ploaia Și alta e să vezi năvoadele pline de apă Și nu de pești Una e să vezi pescarii pe mal Și alta e să-i vezi îndepărtîndu-se în bărcile lor Una e să îi strigi pe nume Și alta e să nu știi cum îi cheamă Una e să-i vezi dimineața Cînd cobori în port Și alta e să ieși noaptea cu ei pe mare Una e să vrei să le faci o poză Cu iphone-ul tău Și alta e să treci pe lîngă ei ca și cum nu i-ai vedea Și alta e să-i saluți chiar dacă e ceață