Neînduplecat, țintuind privirea, Înverșunat, stăpânindu-mi firea, Precumpănit în sine, Înalț de sus în jos tihnirea, Să pozvolească iznoavei Trăinicie îndeplinire. Îndrept spre mine, Urgia ce năucește lumea, Să-i reîmpletesc voirea Să-i împlinesc menirea. Jariște din duh nepotolit Ce-a zvâcnit cu râvnă Din piept smucit. Făr' de semeție, Bărbăție cu îndrăzneală, Curaj făr' de mânie. De-i struni înflăcărarea Și-i tihni nestăpânirea. Revărsând nestingherit Prin albia duhului, Neaplecăndu-l, Și-nalță în tron de cupă Însuflețindu-l. Și lasă de-afundă, Să cuprindă Pământul Și sufletu-n adâncul firii De îl cufundă. Când gândul în loc se-adună Și glăsuirea-l călăuzește, Taina horbei în trup se-adună Și vrerea vie o chivernisește. Și lasă de-afundă, Să cuprindă Pământul Și sufletu-n adâncul firii De îl cufundă. Horba dulce, Departe-ajunge; Și ce horba-aduce Nimic n-ajunge. Și horba-i plămădi în gât Ce-n taină zace de hăt veacuri, Omului desăvârșit în gând Ce și-a măiestrit cu grijă harul. Când ochiul minții în con se-adună Și horba-n cap își ticnește graba, Năvalnic se umflă-n nori de fire Că-n unu-i tot ce-i plăsmuire. Pășind alături de însuși duhul, În ochi se țese necuprinsul, Necuprinsul...